FindMyTBR

Însemnări de pe o insulă mică cover

Însemnări de pe o insulă mică

Spotify — not confirmed On Apple Books

După o şedere de mai bine de douăzeci de ani în Marea Britanie şi înainte de a se întoarce în Statele Unite împreună cu familia, Bill Bryson porneşte într-o călătorie de rămas-bun, un fel de tur al insulei care i-a fost atîta vreme cămin.

About Însemnări de pe o insulă mică

După o şedere de mai bine de douăzeci de ani în Marea Britanie şi înainte de a se întoarce în Statele Unite împreună cu familia, Bill Bryson porneşte într-o călătorie de rămas-bun, un fel de tur al insulei care i-a fost atîta vreme cămin. Folosind mijloacele de transport în comun şi făcînd drumeţii ori de cîte ori i se iveşte ocazia, autorul parcurge un lung şi întortocheat traseu ce începe în Dover, locul în care a pus pentru prima dată piciorul în Marea Britanie, şi ajunge pînă la John O'Groats, capul cel mai nordic al insulei. Marile oraşe, dar şi satele şi cătunele pitoreşti, trecutul evocat nostalgic-ironic şi prezentul ale cărui metehne sînt dezvăluite cu mult umor, peisajele spectaculoase şi întîlnirile cu inşi dintre cei mai diverşi, vînzători, clienţi ai puburilor şi hotelurilor ori tovarăşi de drum, compun experienţa intimă a unei Britanii cotidiene, cu oameni care se plîng rareori şi sînt încîntaţi de plăceri mărunte precum o ceaşcă de ceai şi cîţiva biscuiţi.

"O carte pe care nu ar trebui să o citeşti în public, ca nu cumva să izbucneşti în hohote nestăpînite de rîs." (The Times)

"Delectabil este că e tot atîta Bryson în carte cît e Marea Britanie." (Sunday Telegraph)

Description via Apple Books · source.

Where to listen & where it's available

Însemnări de pe o insulă mică is available as an audiobook on Apple Books. We haven't confirmed it on Spotify yet — but you can still search there below.

Spotify Not confirmed on Spotify's audiobook catalog yet.
Apple Books Confirmed audiobook Open on Apple Books ▸

Buy or compare copies of Însemnări de pe o insulă mică

Retailer links open each store's page for this title. As an Amazon Associate, FindMyTBR may earn from qualifying purchases — see our affiliate disclosure.

More by Bill Bryson

See all Bill Bryson audiobooks →

Însemnări de pe o insulă mică — frequently asked

Is Însemnări de pe o insulă mică on Spotify?
We haven't confirmed Însemnări de pe o insulă mică on Spotify's audiobook catalog yet. Spotify audiobooks are included with Premium (up to a monthly listening limit) in supported markets.
Is Însemnări de pe o insulă mică on Apple Books?
Yes — Însemnări de pe o insulă mică is available as an audiobook on Apple Books.
Who wrote Însemnări de pe o insulă mică?
Însemnări de pe o insulă mică is by Bill Bryson.
Where can I buy the Însemnări de pe o insulă mică audiobook?
Audible and Amazon both carry audiobooks; use the retailer links on this page to go straight to Însemnări de pe o insulă mică. For print copies, compare Bookshop.org, Barnes & Noble, and Books-A-Million.

FindMyTBR aggregates audiobook availability across Spotify, Apple Books, Audible, and Amazon so you can move your Goodreads TBR to audio. Availability reflects titles we've confirmed; a service with no badge just hasn't been confirmed yet. Covers via Open Library.
Search your whole Goodreads shelf →