DESPRE AUDIOBOOK Lauren Groff ne transportă într-o lume deopotrivă domestică și sălbatică, în care pericolele lumii naturale par să stea veșnic la pândă. Însă cele mai mari amenințări și mistere sunt de natură emoțională, psihologică.
DESPRE AUDIOBOOK Lauren Groff ne transportă într-o lume deopotrivă domestică și sălbatică, în care pericolele lumii naturale par să stea veșnic la pândă. Însă cele mai mari amenințări și mistere sunt de natură emoțională, psihologică. Scriitura, amintind de existențialism și realismul magic, e străbătută de valuri de tristețe, de câte o străfulgerare de cruzime, iar senzația de singurătate și obsesia trecerii timpului sunt omniprezente. Cu o precizie și o eficiență uimitoare, autoarea punctează momentele, deciziile și legăturile din spatele plăcerii și durerii umane, al speranței și al disperării, al iubirii și al furiei – tot ce ne face să ne simțim vii. DESPRE AUTOARE LAUREN GROFF (n. 1978) este autoarea a cinci romane și a două volume de povestiri. A fost recompensată pentru opera ei cu premiile literare The Story Prize, ABA Indies Choice Award și Grand Prix de l’Héroïne „Madame Figaro”, fiind de asemenea nominalizată de trei ori pentru National Book Award for Fiction și de două ori pentru Kirkus Prize. Are un masterat în ficțiune obținut la Universitatea Wisconsin–Madison. Operele ei au fost traduse în peste treizeci de limbi. La Curtea Veche Publishing i-a apărut în traducere romanul Matrix (2023). Locuiește împreună cu soțul și cei doi copii în Gainesville, Florida.
Florida is available as an audiobook on Apple Books. We haven't confirmed it on Spotify yet — but you can still search there below.
Retailer links open each store's page for this title. As an Amazon Associate, FindMyTBR may earn from qualifying purchases — see our affiliate disclosure.
FindMyTBR aggregates audiobook availability across Spotify, Apple Books, Audible, and Amazon so you can
move your Goodreads TBR to audio. Availability reflects titles we've confirmed; a service with no badge
just hasn't been confirmed yet. Covers via Open Library.
Search your whole Goodreads shelf →